Fursecuri. Atât e nevoie să spunem atunci când vrem să-ți captăm atenția. Dacă și tu iubești fursecurile, pe cele cu afine deshidratate și ciocolată amăruie le vei adora.
Ingrediente
100g unt
75g zahăr
75g zahăr brun
2 ouă
1 linguriță extract de vanilie sau esență
0.5 lignurita sare
125g făină
5g praf de copt
50g afine deshidratate
50g ciocolată amăruie
Mod de preparare
Se preîncălzește cuptorul la 180 C.
Cu un mixer se amestecă untul, zahărul normal și zahărul brun până devine ușor pufos. Apoi se adaugă ouăle, câte unul pe rând și extractul de vanilie.
La final se adaugă faina, sarea și praful de copt peste compoziția umedă și se mixează până se omogenizează compoziția.
Se adaugă afinele deshidratate și ciocolata în compoziție, după care se lasă aluatul la congelator minim 30 minute pentru a putea lucra cu el mai ușor.
Se formează bile din aluat, se pun pe o tava și se dau la cuptor pentru 10-12 minute la 180 grade C.